Despre CM PR SV Oltenia

Comitetul de Monitorizare (numit în continuare CM) a Programului Regional Sud-Vest Oltenia (numit în continuare PR SV Oltenia) este structura de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional strategic în procesul de implementare a PR SV Oltenia şi se constituie în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1060/2021.

Regulamentul de organizare si functionare stabileşte componenţa, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare a CM PR SV Oltenia.

Durata mandatului CM PR SV Oltenia coincide cu perioada de implementare a PR SV Oltenia.

Componenţa CM PR SV Oltenia se stabileşte cu respectarea principiilor parteneriatului, guvernanței pe mai multe niveluri şi a reprezentativităţii.

CM PR SV Oltenia este alcătuit din presedinte, vicepresedinte, membri, participanți cu titlu consultativ si observatori.

CM PR SV Oltenia examinează implementarea programului și progresele înregistrate în îndeplinirea obiectivelor acestuia. În acest scop, comitetul ia în considerare datele financiare, indicatorii programului, inclusiv modificările valorice cu privire la indicatorii de rezultat și progresele în vederea atingerii valorilor țintă cuantificate și a obiectivelor de etapă definite în cadrul de performanță.

CM PR SV Oltenia examinează toate aspectele care afectează evoluția programului, inclusiv concluziile examinărilor performanței.

CM PR SV Oltenia este consultat și, dacă este cazul, emite un aviz cu privire la orice modificare a programului propusă de AM PR SV Oltenia.

CM PR SV Oltenia poate adresa observații AM PR SV Oltenia în ceea ce privește implementarea și evaluarea programului. CM monitorizează acțiunile întreprinse ca urmare a observațiilor sale.

CM PR SV Oltenia examinează în special (conform art 40 din Regulamentul UE 2021/1060):

  1. progresele înregistrate în ceea ce privește implementarea programului și realizarea obiectivelor de etapă și a țintelor;
  2. orice probleme care afectează performanța programului și măsurile luate pentru a le remedia;
  3. contribuția programului la abordarea provocărilor identificate în recomandările relevante specifice fiecărei țări, care au legătură cu implementarea programului
  4. elementele evaluării ex-ante privind utilizarea instrumentelor financiare;
  5. progresele înregistrate cu privire la efectuarea evaluărilor, la sinteza evaluărilor și la orice acțiuni ulterioare constatărilor;
  6. punerea în aplicare a acțiunilor în legătură cu comunicarea și vizibilitatea;
  7. progresele înregistrate în implementarea operațiunilor de importanță strategică, dacă este cazul;
  8. îndeplinirea condițiilor favorizante și aplicarea acestora pe întreg parcursul perioadei de programare;
  9. progresele înregistrate în ceea ce privește consolidarea capacității administrative pentru instituțiile publice, parteneri și beneficiari, dacă este cazul;
  10. informații privind implementarea contribuției programului la Programul InvestEU în conformitate cu articolul 14 sau a resurselor transferate în conformitate cu articolul 26, după caz.

 

CM aprobă (conform art 40 din Regulamentul UE 2021/1060):

  1. metodologia și criteriile folosite pentru selectarea operațiunilor, inclusiv orice modificări ale acestora; la cererea Comisiei, metodologia și criteriile folosite pentru selectarea operațiunilor, inclusiv orice modificări ale acestora, se transmit Comisiei cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de a fi prezentate comitetului de monitorizare;
  2. raportul final privind performanța Programului
  3. planul de evaluare a PR SV Oltenia și orice modificare a acestuia;
  4. orice propunere de modificare a Programului, formulată de AM PR SV Oltenia, inclusiv cu privire la transferuri, în conformitate cu articolul 24 alineatul (5) și cu articolul 26 din Regulamentul UE nr. 1060/2021.

 

ROF actualizat-anexa Decizia nr 8 din 05.05.2023 a CM

"

"

"