Regio Sud-Vest: Situația proiectelor depuse și contractate la data de 30.11.2023

NOUTĂȚI ADRSV - Regio Sud-Vest: Situația proiectelor depuse și contractate la data de 30.11.2023

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional (PR) Sud-Vest Oltenia 2021-2027, a publicat Situația proiectelor depuse și contractate la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia, precum și gradul de acoperire a bugetului alocat.  

Astfel, până la data de 30.11.2023, în cadrul PR Sud-Vest Oltenia 2021-2027, au fost depuse 27 de proiecte, cu o valoare totală de 258 de milioane de euro, pentru următoarele priorități:

  • 11 proiecte pentru Prioritatea 3 – Eficiență energetică și infrastructură verde;
  • 6 proiecte pentru Prioritatea 5 – Accesibilitate și conectivitate la nivel regional;
  • 10 proiecte pentru Prioritatea 6 – Educație modernă și incluzivă.

 

Dintre acestea, au fost contractate două proiecte care vizează modernizarea unor drumuri județene. Este vorba despre proiectul Consiliului Județean Dolj pentru DJ 641, primul contract de finanțare semnat în cadrul unui Program Regional din țară, în valoare de 63 de milioane de euro, și proiectul Consiliului Județean Vâlcea, pentru modernizarea DJ 676, în valoare de 72 de milioane de euro.

APELURI DE PROIECTE

Solicită informații

Frauda este un act de înșelăciune comis pentru a obține câștiguri personale sau pentru a cauza o pierdere unei alte părți (A se vedea articolul 3 alineatul (2) din Directiva (UE) 2017/1371).
O neregulă este un act care nu respectă normele UE și care ar putea afecta interesele financiare ale UE, dar care ar putea fi rezultatul unor erori reale comise atât de beneficiarii care au solicitat fonduri, cât și de autoritățile responsabile cu efectuarea plăților.
Neregulile comise deliberat reprezintă cazuri de fraudă (pentru detalii, citiți articolul 1 din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului).Click pe butonul de mai jos pentru a accesa formularul prin care ne puteți oferi detalii cu privire la frauda/neregula pe care doriți să o semnalați.

Sari la conținut