O nouă sesiune de informare pentru firmele de consultanță

NOUTĂȚI ADRSV - O nouă sesiune de informare pentru firmele de consultanță

O nouă întâlnire cu firmele de consultanță din regiune a avut loc miercuri, 13 septembrie. Sesiunea de informare a fost organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia pentru a veni în sprijinul potențialilor beneficiari ai programelor pe care le gestionează: Programul Regional Sud-Vest Oltenia, în calitate de Autoritate de Management, Programul Tranziție Justă și Programul Sănătate, în calitate de Organism Intermediar. Discuțiile au vizat, în principal, oportunitățile de finanțare pentru mediul privat.

„Apelurile pentru IMM-uri și microîntreprinderi din cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia sunt pregătite, dar așteptăm apelul care va fi lansat prin Programul Tranziție Justă. Din informațiile pe care le avem, lansarea ar urma să aibă loc la începutul lunii octombrie, iar depunerea cererilor de finanțare va începe în jurul datei de 1 decembrie”, a precizat domnul Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia.

„Vă rugăm să fiți activi încă din perioada în care ghidurile sunt în consultare, pentru că dumneavoastră aveți contact direct cu solicitanții, știți foarte bine care sunt nevoile lor. În funcție de interesul și dorința potențialilor beneficiari, să le explicați care sunt oportunitățile, luând în considerare faptul că există trei programe gestionate de către ADR Sud-Vest Oltenia”, a spus domnul Marius Vărgatu, directorul general adjunct al ADR Sud-Vest Oltenia.

Și directorul general al AM PR, domnul Cătălin Catană, a vorbit despre oportunitățile de finanțare pentru mediul privat din regiune prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia și a oferit detalii despre ghidurile pentru IMM-uri și microîntreprinderi aflate în consultare publică.

APELURI DE PROIECTE

Solicită informații

Frauda este un act de înșelăciune comis pentru a obține câștiguri personale sau pentru a cauza o pierdere unei alte părți (A se vedea articolul 3 alineatul (2) din Directiva (UE) 2017/1371).
O neregulă este un act care nu respectă normele UE și care ar putea afecta interesele financiare ale UE, dar care ar putea fi rezultatul unor erori reale comise atât de beneficiarii care au solicitat fonduri, cât și de autoritățile responsabile cu efectuarea plăților.
Neregulile comise deliberat reprezintă cazuri de fraudă (pentru detalii, citiți articolul 1 din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului).Click pe butonul de mai jos pentru a accesa formularul prin care ne puteți oferi detalii cu privire la frauda/neregula pe care doriți să o semnalați.

Sari la conținut