Joi, 7 mai, la Drobeta-Turnu Severin, a avut loc o întâlnire de lucru dedicată progresului celor 20 de proiecte implementate de municipalitate prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia.
La discuții au participat directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, directorul general adjunct Marius Vărgatu, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, și primarul municipiului, Marius Screciu, alături de specialiștii Autorității de Management și echipele tehnice din cadrul primăriei.
Cu o valoare totală de aproape 60 de milioane de euro, aceste investiții vizează domenii-cheie pentru comunitate: educație, digitalizare, eficiență energetică și infrastructură verde, mobilitate urbană și dezvoltare teritorială sustenabilă.
Am analizat fiecare contract în parte pentru a stabili măsuri de optimizare și pentru a accelera etapele de implementare. Obiectivul nostru este să identificăm soluții rapide la provocările tehnice din teren, astfel încât lucrările să înainteze fără întârzieri.
Colaborarea strânsă dintre Autoritatea de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia și beneficiari este esențială pentru a ne asigura că resursele europene sunt utilizate eficient și că termenele de execuție sunt respectate. Continuăm să lucrăm împreună, de la nivel tehnic la nivel strategic, pentru ca fiecare proiect semnat să devină o realitate pentru cetățeni.
