Am continuat astăzi seria seminarelor tehnice organizate în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Oltenia” al județului Dolj și Inspectoratul Județean în Construcții Dolj.
Știm că semnarea contractului de finanțare este doar începutul, iar adevărata provocare apare odată cu șantierul.
Alături de experții ISU și IJC, am reunit peste 30 de reprezentanți ai autorităților locale pentru o sesiune de lucru aplicată, axată pe managementul construcțiilor finanțate prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia. Acest dialog este esențial pentru a-i ajuta să evite erorile de execuție, întârzierile sau costurile neprevăzute care pot apărea pe parcursul lucrărilor.
Suntem alături de echipele de proiect din fiecare primărie și consiliu județean din regiunea noastră, oferindu-le suportul tehnic necesar pentru ca investițiile din Oltenia să fie realizate corect, sigur și la timp.


.jpg)
