Întâlnire de lucru privind implementarea programelor regionale

Publicat la data de : 01/11/2024

NOUTĂȚI ADRSV - Întâlnire de lucru privind implementarea programelor regionale

La invitația domnului Alexandru Stănescu, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în perioada 31.10 – 01.11.2024 a avut loc în județul Vâlcea o întâlnire de lucru privind implementarea programelor regionale.

La eveniment au luat parte domnul Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, domnul Stelian Bărăgan, secretar de stat în cadrul MIPE, directorii generali ai agențiilor pentru dezvoltare regională, precum și șefii Autorităților de Management pentru programele regionale.

Scopul întâlnirii a fost de a evalua stadiul implementării programelor regionale, de a identifica soluții concrete și aplicate legate de provocările actuale cu care se confruntă actorii implicați. Astfel, s-au stabilit direcții privind consolidarea colaborării între cele opt agenții, optimizarea procedurilor de lucru și crearea unor platforme comune de comunicare și sprijin.

Această întâlnire a reprezentat o oportunitate esențială pentru consolidarea parteneriatelor între agențiile de dezvoltare și autoritățile de management, în scopul îmbunătățirii procesului de dezvoltare regională”, a declarat domnul Alexandru Stănescu, directorul general ADR SV Oltenia.

Doresc să vă asigur de preocuparea permanentă și sprijinul MIPE în optimizarea cadrului de implementare al programelor regionale, întrucât acestea reprezintă principalul instrument financiar de dezvoltare a regiunilor, dar și un pas important în pregătirea viitorului cadru financiar post 2027”, a precizat domnul Adrian Câciu, în timpul întâlnirii.

Consider că sistemul descentralizat de implementare al programelor regionale este deosebit de util pentru că se asigură astfel susținerea și finanțarea nevoilor fiecărei regiuni în parte, însă implementarea acestora trebuie să fie asigurată într-un sistem unitar și previzibil”, a declarat domnul Vasile Asandei, președinte ROREG.

Profitând de prezența înalților oaspeți, întâlnirea de lucru a continuat a doua zi cu vizite la proiecte de succes implementate în locații emblematice din regiunea Sud-Vest Oltenia.

 

APELURI DE PROIECTE

INFORMATII BENEFICIARI

Solicită informații





Frauda este un act de înșelăciune comis pentru a obține câștiguri personale sau pentru a cauza o pierdere unei alte părți (A se vedea articolul 3 alineatul (2) din Directiva (UE) 2017/1371).
O neregulă este un act care nu respectă normele UE și care ar putea afecta interesele financiare ale UE, dar care ar putea fi rezultatul unor erori reale comise atât de beneficiarii care au solicitat fonduri, cât și de autoritățile responsabile cu efectuarea plăților.
Neregulile comise deliberat reprezintă cazuri de fraudă (pentru detalii, citiți articolul 1 din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului).Click pe butonul de mai jos pentru a accesa formularul prin care ne puteți oferi detalii cu privire la frauda/neregula pe care doriți să o semnalați.