Lansare apeluri pentru transport urban sustenabil și durabil

NOUTĂȚI ADRSV - Lansare apeluri pentru transport urban sustenabil și durabil

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional (PR) Sud-Vest Oltenia 2021-2027, anunță lansarea  apelului de proiecte nr. 2 pentru sprijinirea transportului urban sustenabil și durabil dedicat orașelor și a apelului de proiecte nr. 2 pentru sprijinirea transportului urban sustenabil și durabil dedicat municipiilor.

Unitățile administrativ-teritoriale din mediul urban au, astfel, la dispoziție peste 32 de milioane de euro pentru creșterea utilizării transportului public și a altor forme de mobilitate urbană ecologice. Finanțarea proiectelor în cadrul acestor apeluri de proiecte se va face doar după parcurgerea tuturor etapelor de selecție din primele apeluri dedicate oraselor si municipiilor, în cadrul regiunii Sud Vest Oltenia, și în limita sumelor ce rămân disponibile.

Acţiunile principale sprijinite constau în:

  • Dezvoltarea si optimizarea sistemelor de transport public;
  • Sprijinirea infrastructurilor pentru moduri de transport active (nemotorizate);
  • Activități conexe activității de bază.

 Categorii de solicitanți eligibili:

  • Unitatea administrativ-teritorială (UAT) orașul, definită conform prevederilor OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare și ale Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României (art. 4 (5));
  • Unitatea administrativ-teritorială (UAT) municipiul, definită conform prevederilor OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare și ale Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României (art. 4 (5));
  • Parteneriatele prevăzute în Ghidurile solicitantului.

Ambele apeluri sunt apeluri de proiecte competitive cu depunere la termen.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 250.000 euro, valoarea maximă eligibilă 5 milioane euro, iar ajutorul financiar nerambursabil este maximum 98% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Cererile de finanțare vor putea fi depuse exclusiv prin aplicația electronică MySMIS2021/SMIS2021+, începând cu data de 08 iulie 2024, ora 12:00. Data închiderii apelurilor este 08 noiembrie 2024, ora 12:00.

Ghidurile finale pentru cele două apeluri sunt disponibile mai jos: 

 

 

APELURI DE PROIECTE

Solicită informații

Frauda este un act de înșelăciune comis pentru a obține câștiguri personale sau pentru a cauza o pierdere unei alte părți (A se vedea articolul 3 alineatul (2) din Directiva (UE) 2017/1371).
O neregulă este un act care nu respectă normele UE și care ar putea afecta interesele financiare ale UE, dar care ar putea fi rezultatul unor erori reale comise atât de beneficiarii care au solicitat fonduri, cât și de autoritățile responsabile cu efectuarea plăților.
Neregulile comise deliberat reprezintă cazuri de fraudă (pentru detalii, citiți articolul 1 din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului).Click pe butonul de mai jos pentru a accesa formularul prin care ne puteți oferi detalii cu privire la frauda/neregula pe care doriți să o semnalați.

Sari la conținut