A fost semnat primul contract în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia

NOUTĂȚI ADRSV - A fost semnat primul contract în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia

Primul contract de finanțare din cadrul unui Program Regional din țară a fost semnat la Craiova, de către Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia și Consiliul Județean (CJ) Dolj!

Directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, domnul Alexandru Stănescu, și președintele CJ Dolj, domnul Cosmin Vasile, au semnat vineri, 24 noiembrie, primul contract finanțat cu fonduri europene prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, pentru primul proiect depus în cadrul apelului necompetitiv care vizează investiții în reţeaua de drumuri judeţene.

Este vorba despre un proiect în valoare de aproape 63 milioane de euro, cu o finanțare nerambursabilă de 50 milioane de euro, pentru modernizarea DJ 641, care leagă zona de nord-est a județului Dolj cu județul Olt, traversează șase comune și asigură legătura directă cu rețeaua transeuropeană de transport TEN-T.

„Este un moment pe care îl așteptam cu toții și care confirmă că se fac eforturi pentru ca obiectivele asumate prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia să se concretizeze în beneficiul cetățenilor. Suntem primii care au lansat apeluri în cadrul Programului Regional și tot primii care contractează proiecte. Felicit echipa Consiliului Județean Dolj pentru proiectul depus, proiect care va contribui la dezvoltarea economică durabilă a regiunii, mai ales că este cel mai mare contract din istoria instituției în ceea ce privește drumurile județene”, a spus domnul Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia.

La evenimentul de semnare au fost prezenți, de asemenea, directorul general al Autorității de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia, domnul Cătălin Catană, și primarii celor șase comune pe care DJ 641 le traversează și care sunt partenere în proiect.

APELURI DE PROIECTE

Solicită informații

Frauda este un act de înșelăciune comis pentru a obține câștiguri personale sau pentru a cauza o pierdere unei alte părți (A se vedea articolul 3 alineatul (2) din Directiva (UE) 2017/1371).
O neregulă este un act care nu respectă normele UE și care ar putea afecta interesele financiare ale UE, dar care ar putea fi rezultatul unor erori reale comise atât de beneficiarii care au solicitat fonduri, cât și de autoritățile responsabile cu efectuarea plăților.
Neregulile comise deliberat reprezintă cazuri de fraudă (pentru detalii, citiți articolul 1 din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului).Click pe butonul de mai jos pentru a accesa formularul prin care ne puteți oferi detalii cu privire la frauda/neregula pe care doriți să o semnalați.

Sari la conținut