ADR Sud-Vest Oltenia, la ceas aniversar

NOUTĂȚI ADRSV - ADR Sud-Vest Oltenia, la ceas aniversar

Cei 25 de ani de la înființarea ADR Sud-Vest Oltenia au fost marcați într-un cadru festiv. Am sărbătorit un sfert de veac de activitate în slujba dezvoltării regionale împreună cu partenerii noștri europeni, naționali și locali, toți cei care ne-au susținut eforturile în gestionarea unor programe care să conducă la dezvoltarea regiunii și care să le ofere cetățenilor un trai mai bun.

„Oltenia s-a schimbat foarte mult în acești ani în care am beneficiat de fondurile europene. Felicit administrațiile locale și județene pentru implicarea lor în acest proces, în modernizarea și evoluția comunităților pe care le reprezintă. Ne dorim ca și de acum înainte să avem aceleași rezultate onorante, pentru că locuitorii regiunii merită o viață mai bună. După 25 de ani, iată-ne mai puternici, mai determinați și mai încrezători în viitor. Doresc să vă mulțumesc tuturor pentru că ne sunteți alături în această zi atât de importantă și vă adresez rugămintea de a continua împreună pe acest nou drum al dezvoltării regionale”, a declarat domnul Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia.

Evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 150 de participanți. În cadrul unei intervenții online, doamna Sofia Alves, director DG REGIO – Direcția Generală Politică Regională și Urbană din cadrul Comisiei Europene, ne-a felicitat pentru aniversarea celor 25 de ani de activitate și pentru rezultatele obținute. Ne-au fost alături, de asemenea, domnul Daniel Botănoiu – consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru, domnul Adrian Câciu – ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, deputați, secretari de stat, prefecți, președinți de consilii județene, primari din regiune, ÎPS Irineu, mitropolitul Olteniei, reprezentanți ai mai multor instituții din Oltenia, ai mediului universitar, economic, precum și colegi din cadrul celorlalte Agenții pentru Dezvoltare Regională din țară și de la Birourile pentru Cooperare Transfrontalieră.

APELURI DE PROIECTE

Solicită informații

Frauda este un act de înșelăciune comis pentru a obține câștiguri personale sau pentru a cauza o pierdere unei alte părți (A se vedea articolul 3 alineatul (2) din Directiva (UE) 2017/1371).
O neregulă este un act care nu respectă normele UE și care ar putea afecta interesele financiare ale UE, dar care ar putea fi rezultatul unor erori reale comise atât de beneficiarii care au solicitat fonduri, cât și de autoritățile responsabile cu efectuarea plăților.
Neregulile comise deliberat reprezintă cazuri de fraudă (pentru detalii, citiți articolul 1 din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului).Click pe butonul de mai jos pentru a accesa formularul prin care ne puteți oferi detalii cu privire la frauda/neregula pe care doriți să o semnalați.

Sari la conținut