Webinar pe tema digitalizării în beneficiul cetățenilor

NOUTĂȚI ADRSV - Webinar pe tema digitalizării în beneficiul cetățenilor

O regiune smart, prin transformarea digitală a instituțiilor publice! Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, în calitate de Autoritate de Management, a organizat marți, 14 noiembrie, un nou webinar pe tema viitorului apel de proiecte pentru digitalizare în beneficiul cetățenilor, din cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.

„Evenimentul, care s-a desfășurat atât în format fizic, cât și online, a reunit firme de expertiză IT și unități administrativ-teritoriale, reprezentanți ai mai multor consilii județene și primării de municipii reședință de județ din regiune, care sunt potențiali beneficiari ai viitorului apel de proiecte. Este vorba despre un apel de 13 milioane de euro, cu proiecte cuprinse între 100.000 și 600.000 euro. Îmi doresc ca fondurile alocate să fie bine investite, cum spune și apelul, în folosul cetățenilor”, a spus domnul Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia.

Reprezentanții Autorității de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, domnul Cătălin Catană, director general, și doamna Magda Lungu, directorul Direcției Programare și Gestionare Program, au prezentat stadiul implementării programului, ghidul pentru digitalizare în beneficiul cetățenilor, a cărui formă finală urmează să fie publicată, și au răspuns la întrebările participanților.  

„Programul Regional Sud-Vest Oltenia se află în plin proces de implementare. Până la această dată, au fost lansate 10 apeluri de proiecte care însumează aproape 600 de milioane de euro. În perioada următoare, vor mai fi lansate încă 5 apeluri de proiecte, care însumează alte 245 de milioane de euro. Vorbim, astfel, despre un total de 845 de milioane de euro, care reprezintă aproximativ 70% din alocarea programului”, a precizat domnul Cătălin Catană, directorul general al AM PR.

APELURI DE PROIECTE

Solicită informații

Frauda este un act de înșelăciune comis pentru a obține câștiguri personale sau pentru a cauza o pierdere unei alte părți (A se vedea articolul 3 alineatul (2) din Directiva (UE) 2017/1371).
O neregulă este un act care nu respectă normele UE și care ar putea afecta interesele financiare ale UE, dar care ar putea fi rezultatul unor erori reale comise atât de beneficiarii care au solicitat fonduri, cât și de autoritățile responsabile cu efectuarea plăților.
Neregulile comise deliberat reprezintă cazuri de fraudă (pentru detalii, citiți articolul 1 din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului).Click pe butonul de mai jos pentru a accesa formularul prin care ne puteți oferi detalii cu privire la frauda/neregula pe care doriți să o semnalați.

Sari la conținut