Conferință de presă cu privire la începerea depunerii primelor cereri de finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027

NOUTĂȚI ADRSV - Conferință de presă cu privire la începerea depunerii primelor cereri de finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027

Începând din data de 27 iulie ora 12.00, beneficiarii Programului Regional(PR) SV Oltenia 2021-2027 pot depune cereri de finanțare în cadrul primelor trei apeluri lansate.

Pentru a marca acest moment important, ADR SV Oltenia a organizat o conferință de presă la care au participați reprezentați ai mass-mediei regionale.

„ADR Sud-Vest Oltenia este prima din cele 8 agenții care dă startul depunerilor de proiecte. Bugetele pentru primele trei apeluri de proiecte finanțate prin PR Sud-Vest Oltenia 2021-2027 sunt de 132,90 milioane euro pentru drumuri județene, 51,33 milioane euro pentru învățământ primar și secundar, respectiv 132,27 milioane euro pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor publice” a declarat dl Alexandru Stănescu, directorul general al instituției.

Cătălin Catană, directorul general al autorității de management, a menționat că vor fi făcute demersurile pentru a beneficia de o supracontractare față de sumele alocate inițial, dând asigurări beneficiarilor că evaluarea și contractarea proiectelor se va face mult mai rapid acum, când ADR SV Oltenia a devenit Autoritate de Management.

Magda Lungu, șef departament Gestionare Program le-a transmis reprezentațiilor presei că beneficiarii din regiune vor fi consiliați permanent în demersurilor lor de a accesa fondurile disponibile.

Mulțumim reprezentanților presei care au fost prezenți alături de noi la acest eveniment și care au transmis publicului din regiune informațiile importate legate de implementarea programului.

TVR CRAIOVA – https://www.facebook.com/watch/?v=670617448307436&extid=NS-UNK-UNK-UNK-IOS_GK0T-GK1C&mibextid=2Rb1fB&ref=sharing

Alto media – https://www.altomedia.ro/adr-sv-oltenia-prima-din-tara/

Ziarul Sanatatea – https://www.facebook.com/groups/313491520543198/permalink/720417233183956/

Accent TV – https://youtu.be/vWjmRJKZrew

Jurnalul Olteniei – https://www.jurnalulolteniei.ro/2023/07/27/start-la-finantare-pentru-olteni-s-au-deschis-primele-apeluri-in-cadrul-programului-regional-sv-oltenia-2021-2027/?fbclid=IwAR2ppa97hxS1DW0BP8dn7iwPqRLx_jBWMR-_7IMZICNx_STa84qpu3EfN8Q

GTV – https://fb.watch/m3bHz51YAT/

APELURI DE PROIECTE

Solicită informații

Frauda este un act de înșelăciune comis pentru a obține câștiguri personale sau pentru a cauza o pierdere unei alte părți (A se vedea articolul 3 alineatul (2) din Directiva (UE) 2017/1371).
O neregulă este un act care nu respectă normele UE și care ar putea afecta interesele financiare ale UE, dar care ar putea fi rezultatul unor erori reale comise atât de beneficiarii care au solicitat fonduri, cât și de autoritățile responsabile cu efectuarea plăților.
Neregulile comise deliberat reprezintă cazuri de fraudă (pentru detalii, citiți articolul 1 din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului).Click pe butonul de mai jos pentru a accesa formularul prin care ne puteți oferi detalii cu privire la frauda/neregula pe care doriți să o semnalați.

Sari la conținut