Apelul pentru stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare, lansat

Publicat la data de : 09/04/2025

NOUTĂȚI ADRSV - Apelul pentru stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare, lansat

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional (PR) Sud-Vest Oltenia 2021-2027, a lansat apelul de proiecte „Stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare”, dedicat IMM-urilor care își doresc să dezvolte capacitatea internă de cercetare-dezvoltare-inovare.

Alocarea financiară pentru acest apel de proiecte este de 12.132.877 euro (FEDR + BS), din care 10.312.945 euro din FEDR și 1.819.932 euro cofinanțare de la bugetul de stat.

Cererile de finanțare pot fi depuse exclusiv prin aplicația electronică MySMIS2021/SMIS2021+, în perioada 04 octombrie 2025, ora 12:00 – 05 decembrie 2025, ora 12:00.

Solicitanți eligibili:

  • IMM-uri (microîntreprinderi, întreprinderi mici, întreprinderi mijlocii), din mediul urban sau rural, înregistrate, la data depunerii cererii de finanțare, în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, cu modificările și completările ulterioare (dispoziție aplicabilă în cazul persoanelor juridice române).

 

Activități eligibile sprijinite prin apel:

A. Activități finanțabile prin ajutor de stat:

I:Componenta Cercetare-Dezvoltare:

  • Dezvoltarea infrastructurilor proprii de CDI prin construcția de noi departamente de CD (laboratoare/centre), cu dotări obligatorii (echipamente și instrumente de cercetare, active corporale și necorporale pentru activitatea de cercetare-dezvoltare);
  • Extinderea sau schimbarea de destinație a departamentelor de CD existente, cu dotări obligatorii;
  • Activități de cercetare aplicată și inovare (cercetare industrială, dezvoltare experimentală pentru punerea pe piață a unor produse și servicii inovatoare);
  • Activități aferente cercetării-dezvoltării contractuale, servicii de consultanță și servicii echivalente în domeniul inovării;
  • Achiziționarea de obiecte de inventar, materii prime și materiale, inclusiv materiale consumabile, exclusiv pentru cercetare industrială și dezvoltare experimentală (în limita a 20% din totalul costurilor eligibile);
  • Studii de fezabilitate pentru cercetare industrială și dezvoltare experimentală.

 

II. Componenta Inovare

  • Identificarea sau achiziționarea de brevete, licențe sau soluții tehnice necesare activității inovative din cadrul proiectului;
  • Identificarea unor servicii de colaborare cu actori din ecosistemul de inovare;
  • Sprijinirea activităților de inovare aferente domeniilor de specializare inteligentă la nivel regional.

 

III. Componenta Ajutor regional pentru investiții:

  • Crearea unei unități noi, extinderea capacității unei unități existente sau diversificarea producției prin produse/servicii noi, rezultate din activitatea de CDI;
  • Introducerea în producție și lansarea pe piață/comercializarea produsului, procesului, tehnologiei sau serviciului inovativ rezultat din cercetare (inclusiv realizarea seriei „zero” sau a instalației-pilot).

 

B. Activități finanțabile prin ajutor de minimis:

  • Instruirea personalului pentru dezvoltarea competențelor în specializare inteligentă, tranziție industrială, antreprenoriat și adaptabilitate;
  • Internaționalizare (participare la târguri, misiuni comerciale și expoziții internaționale, ca expozant);
  • Activități de publicitate și informare obligatorii aferente proiectului;
  • Activități de proiectare și asistență tehnică (dirigenție de șantier, documentație tehnică, experimentări, testări, analize, pregătire și punere în funcțiune a soluțiilor inovative).

 

 

Ghidul solicitantului și anexele pot fi consultate AICI

 

APELURI DE PROIECTE

INFORMATII BENEFICIARI

Solicită informații





Frauda este un act de înșelăciune comis pentru a obține câștiguri personale sau pentru a cauza o pierdere unei alte părți (A se vedea articolul 3 alineatul (2) din Directiva (UE) 2017/1371).
O neregulă este un act care nu respectă normele UE și care ar putea afecta interesele financiare ale UE, dar care ar putea fi rezultatul unor erori reale comise atât de beneficiarii care au solicitat fonduri, cât și de autoritățile responsabile cu efectuarea plăților.
Neregulile comise deliberat reprezintă cazuri de fraudă (pentru detalii, citiți articolul 1 din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului).Click pe butonul de mai jos pentru a accesa formularul prin care ne puteți oferi detalii cu privire la frauda/neregula pe care doriți să o semnalați.